N-am planuit sa scriu nimic despre ziua de asta. M-am gandit ca nu este nimic de spus.
N-am planuit sa scriu nimic, pentru ca astazi as fi ramas ascunsa sub patura, fara sa fac nimic. Pentru ca in momentul asta nu-mi sta capul decat la ce mi-a zis astazi. Si ca totusi ar trebui sa nu-mi pese. Ar trebui?Chiar ar trebui sa nu spun nimic?As spune multe, as spune ca astazi m-am simtit din nou pustie, indepartata, lenesa, fara rost. M-am simtit altcineva din cauza ca trebuia sa-i mint, si n-ar fi facut-o niciodata.Am simtit din nou c-as vrea sa ma plimb fara sa vorbesc cu nimeni, fara sa ma intrebe nimeni daca s-a intamplat ceva sau nu. Defapt nu s-a intamplat nimic. Doar eu interpretez asa.
Ascultam de curand o melodie, ce mi-a adus aminte de-o prietena. Cineva care s-ar fi regasit candva in randurile astea, cineva care s-a indepartat dupa un timp. Si-am vrut sa-i las melodia de-un id, sa-i zic ca-mi aducea aminte de ea, insa m-am oprit. Pentru ca mi-am dat seama ca s-ar putea sa nu insemne mai nimic.
Ma gandeam ca daca astazi s-a intamplat ceva care m-a facut sa rad. Ma gandeam sa va spun c-o simpla intrebare aiurea, prin telefon, poate face un om sa zambeasca o or intreaga.
Si c-o melodie , poate face un om sa caute un raspuns timp de trei ore, fara incetare. Si cand ai sa citesti, sa stii ca melodiaaa m-a facut sa rad, sa-mi aduc aminte ca pot zambi din cauza unui lucru asa de mic, si totusi asa de special.
Astazi? Ma gandeam c-ar fi trebuit sa raman in pat. Maine? Ascunsa dupa mormanul de carti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu