safe and sound

Sa spunem ca lucrurile care s-au intamplat ieri, vor ramane undeva in mintea noastra, intiparite intr-un interval scurt. Privea spre mine si incercam sa ma feresc de ploaie, cand inghetasem deja, iar dupa cateva minute disparuse din raza mea vizuala. Am plecat in graba cu altcineva, apoi ne-am intalnit din nou, si-am petrecut cinci minute vorbind, despre niste lucruri aparent foarte penibile si aiurea. Dar nu realizam asta, pentru ca radeam si nu stiam, daca nu cumva radeam intr-un mod jucaus de retinerea pe care o avea, precum si de linistea care ma inebunea cand numai gaseam subiect de vorba. Mi se parea ca prezenta o urma de inocenta pe fata, desi in rest, parea mai mult speriat. E-un subiect pe care l-am intiparit in minte, pentru ca n-am reusit sa aflu mai multe caracteristici si nu vreau sa ma arunc aiurea, sa sperii lumea cu nebunia mea, asa ca am preferat sa las lucrurile cum sunt si pe parcurs sa gasesc informatii. Nu dau urme de vreo vointa, cand se tachineaza, nu-mi pasa, arunc cateodata priviri, si apoi ma uit in alta parte cand intalnesc acei ochi care imi dau impresia ca sunt atat de ganditori, si totusi inofensivi.

Am ramas dezamagita cu doua seri in urma ca n-am primit telefonul acela, pe care il asteptam de un an si doua luni. Stiu c-au scris, stiu ca si-au amintit, insa totul imi pare ca se rupe. Ca ascund ceva de noi si ca nu vor sa spuna, ca ne evita dintr-un motiv anume, insa mi-e dor. O singura vizita de 3 ore la diferenta de un an, nu este de-ajuns in cat sa elimine dorul din cauza ca sunt acolo si nu aici. Poate vor veni curand sa ne viziteze, sper, insa n-am idee.

Si-a fost una din zilele acelea in care sunt indecisa. Ce vreau sa fac. Ce vreau sa mananc. Ce vreau sa zic. Ce va trebui sa fac, la ce ar trebui sa ma gandesc. Am fost singura azi in casa, si inca mai sunt, pentru ca aparent n-am vorbit mai deloc azi cu tata, asa decurg zilele in care suntem impreuna. Aparent par plictisita, si-n rest as fi vrut sa arunc pe mine o geaca si sa ies, sa plimb strazile aiurea chiar si singura. Fusese monoton pentru una din sambetele, pe care de multe ori le petreceam facand multe lucruri. Ii vad ingrijorati pe amandoi, din cauza unei chestii, pentru ca ceva nu le-a iesit bine. Programul de liceu ma inebuneste, mai presus de asta din cauza faptului ca petrec putin timp p.acasa si pe net, trei ore in care ar trebui sa scriu si totusi sa reusesc sa ajung peste tot ca sa vorbim. Si intr-un fel imi reuseste, pentru ca ajung sa termin repede si apoi sa termin ziua vorbind putin. Una din zilele in care m-as aseza in mijlocul strazii, pe care nu circula masini, si-as privi norii, cum alearga, cum zambesc, cum se aduna si varsa stropi cu un scop. Si n-as fi in stare sa explic de ce ma simt asa, insa ziua a fost prea monotona in cat starea mea s-a acompaniat unei linisti terifiante si cateodata se mai trezeste din visare. Deci priveste fix, fara niciun gand si cauta ceva nebunes si amuzant pentru cele cateva ore ramase din seara asta.