mi-e dor.

De ce poza asta? nush. De ce subiectul asta?nush. De ce atatea lucruri?nush.

Mi s-au pus in astea 100 de zile atatea intrebari nesemnificative. Si nu glumesc cand spun asta,pentru ca intrebarile cu adevarat importante, au fost pastrate depart de mine.

In seara de 24 iunie, nimeni nu m-a intrebat daca intamplarea m-a afectat intr-un fel, sau de ce ma purtam asa de normal dupa toate vorbele aruncate. Trebuia sa ma pregatesc, sa ma simt sigura pe mine,dar nimeni nu intreba daca eram asa.

Pe 26, nimeni nu m-a intrebat daca lupt pentru o cauza pierduta si de ce, totusi imi sustin punctul de vedere, vrand sa urlu din aceasta cauza.

In iulie, cand am plecat in excursie nimeni nu m-a intrebat daca ma simteam bine, desi imi placuse calatoria aceea.

Cand a murit stra-bunica, nimeni nu m-a intrebat de ce am insistat sa merg, doar mi-au facut scandal ca a doua zi n-am mers sa-l vad pe E. deoarece nu ne intelegem chiar deloc, dusmani din interese.

Cand mi-am ales viitorul, nimeni nu m-a intrebat daca sunt sigura si nimeni n-a intrebat daca as fi vrut sa fiu si eu direct, la sedinta.

Cand am renuntat la ideea pe care o aveam, nimeni nu m-a intrebat daca am regretat catusi de putin, daca mi-a parut rau. Ne intalnisem azi din intamplare pe strada, asa cum ma agata de obicei, radem pe diferite lucruri. S-a uitat sincer la mine si mi-a zis "stiu ca-ti pare rau" , iar atunci mi-am dat seama ca avea dreptate.

Cand am vrut sa fiu intrebata, nimeni nu m-a intrebat daca mi-e dor de ceva.

Ei bine din lucrurile astea, imi aduc aminte cand calatorea in tara, cu ai mei, prin diferite orase. Nimeni nu m-a intrebat ceva, m-am intrebat eu: De ce mi-e dor de orasul meu natal?

N-am trait niciodata aici, desi as putea sa adun 11 ani in urma, precum si motivul care m-a facut sa nu ma bucur de lucrurile pe care le-am fauct/le-au reusit ai mei. Pentru ca nu ma laud, si sunt lucruri de care nu-mi pasa. Mergeam prin fiecare oras si ii ziceam mamei: Dupa facultate ma duc la Brasov sau plec la Cluj, sau la Timisoara, sau la Bucuresti sau unde naiba am sa vad cu ochii, dar cat mai departe. Ea nu intelege, ca in fiecare zi duc dorul orasului meu natal, in ciuda faptului ca n-am trait decat vreo 3 ani pe acolo, si doar cand aveam ocazia. Si-a lasat amprenta undeva in spate si nimeni nu stie asta. Vara asta n-am fost deloc acolo, nici macar putin. Ultima data m-am dus cu probleme medicale, si chiar si atunci n-as mai fi plecat de acolo. De ce ?Pentru ca am regretat cand a trebuit sa plec si inca vreau sa ma intorc acolo. Pentru ca eu nu apartin locului astuia, cu oameni de nimic, cu  lucruri limitate, eu vreau sa ma intorc acolo, si de fiecare data cand plec imi vine sa plang. Mi-e dor de lucrurile care au ramas in urma, dupa ce am plecat. Persoane pe care le-am cunoscut la varsta mica si care nici nu-si mai aduc aminte de mine. Mi-e dor de orasul meu natal, pentru ca vorbeste despre putinele momente din copilarie pe care le-am petrecut acolo.

Nimeni nu ma intreaba daca mi-e dor si de ce. Daca scot un cuvant, ei doar incep sa tipe" Si ce ai vrea sa fac"

Mi-e dor, si-am ramas cu dorul deoarece, in micuta mea calatorie, mi-am dat seama ca ar fi putut sa fie altfel.