Am plecat cu vagonul 13, albastru, spre nord.
La 12:13, c.un drum infinit in ore.
In cabina vagonului 13 zace-o copila, singura, tinand in brate un motanel alb si care afirma : ca n.a mai ras de mult.
Ce-ti lipseste?
Imi lipsesc zilele cand doar ma uitam la trenuri, ce descriu povestile unor oameni zapaciti de zile aiurite.
Imi lipsesc zilele in care doar radeam din diferite chestii si uitam de altele. Cand nu masuram timpul. Cand nu eram confuza.
Imi lipsesc momentele in care imi placea sa cred ca blogul descrie o bucata din mine.
Imi lipsesc zilele cand ma jucam cu propria eu, indiferent de consecinte.
Si-am urcat in vagonu 13,si nush unde voi ajunge in felul asta.