nothing.

Se pare ca fiecare fulg de trist astazi. Iarna e un anotimp trist, mai mereu. Poate ca fulgii aduc soapte, sau intamplari, lacrimi si dezamagiri.  Uneori iti aduce alinare. Micutul loc din gradina, este acum gol in bataia rafalelor de vant ce imprastie fulgii usor. Doar cateva trepte neurcate si caldurea de acolo...n-am cum sa termin propozitii. M-as aseza acolo, cu o melodie trista in castile de la telefon, cu o lacrima in ochi si cu fulgii de nea. Totul pare de basm, dar in suflet numai e nimic. Acolo sunt doar lacrimi ce se ascund  de adevar si intamplari. Acum am pierdut din nou. Poate ca sunt ca fulgii de nea, ceva trecator, care vine si apoi pleaca, care intra in viata oamenilor si iese fortat. Nu stiu unde sunt, in ce categorie ma incadrez dar nu conteaza. Zambetele si imbratisarile sunt cele mai dulci alinari. Nu te vreau printre ei, te vreau aici chiar si la sute de kilometri distanta. E mult mai complicat decat atat, nu-i asa? Undeva in spate, sufletul meu plange..la fel ca si lacrimile mele de acum. Nu-mi place sa fiu undeva la mijloc si mi-ar placea atat de mult sa existe cineva care sa ma asculte si careia sa-i pot spune orice. Dar orice nu inseamna ca trebuie sa elimin cuvinte din propozitie. Orice se reduce la tot adevarul din spatele intamplarilor si sufletul meu, din mintea mea. Loviturile sunt mai mari, atunci cand e o prietenie mai starnsa? Am scapat tot ce am avut. Cateva persoane minunate, prieteni adevarati si totusi cu calitati si defecte. Ocupati 5 minute din viata sa ma asculti, sa ma cunosti mai bne, sa iti dai seama si sa te pui in locul meu. Inocenta nu ma caracterizeaza, nici cumintenia si nu sunt lipsita de vina. Pe aceasta foaie mototolita numita prietenie, sunt si greseli de ale mele. I-am lasat pe altii sa decida alte lucruri, cum fac si acum. Nu-mi plac astfel de momente, nu-mi place sa cad in felul asta, dar tu nu stii povestea. Ignoranta doare...pentru mine, mai mult decat pentru ceilalti, pentru ca putini stiu sa ma accepte asa cum a-ti facut voi, sau tu. Putini stiu sa treaca dincolo de faptul ca sunt cea mai mica si nebuna dintre toti si inca ma mai simt copil, si nu o dau serios in vorbe. Unii nu ma inteleg atat de mult iar unii nu stiu sa ma asculte. Niciodata lucrurile nu sunt in echilibru. Daca lucrurile ar fi fost bune, n-ai fi incercat sa fie mai bune in continuare. Sunt soapte care trec pe la spatele tau si nu stii. E asa de usor sa te atasezi de o astfel de persoana in circumstantele astea, sa crezi in ea, intr-o prietenie si apoi sa o pierzi. Am disparut din atatea locuri si am gasit un loc in care sunt acceptata si totusi uneori nu sunt. Dar poate incerc sa ma tin de locul acesta si sa nu plec, dar daca credeti ca am fost doar ceva trecator in viata voastra...ma duc.  Desi nu-mi place sa o iau de la capat.  Poate eu sunt cea care trebuie sa dispara din peisaj si voi doar sa va continuati vietile cu altii ami importanti, fara sa va amintiti ca am fost aici, sau ca macar am trecut aiurea. Sorry... poate altcineva ma cauta. Daca voi renuntati sa mai reparati ceva. Laly...